joi, 28 mai 2009

Poezii pentru copii . Tincuta Horonceanu Bernevic


Prietena mea, Diana, mamica Larei cum ar veni, mi-a trimis zilele trecute un site de poezii pentru copii. www.poeziipentrucopii.info...
Si a zis asa - Cele scrise de Tincuta Horonceanu Bernevic sunt speciale.
Am luat site-ul la citit si vreau sa va spun ca intr-adevar m-am indragostit de poezii.Toate sunt frumoase iar cele ale Tincutei au o delicatete si o sensibilitate aparte.Am incercat sa vad daca a publicat, sa cumpar o carte, dar n-am gasit.Daca aveti cunostinta de asa ceva, va rog sa imi spuneti.

Licuriciul

Când se face seară, iată:
Bunicuţa îmi arată
Printre ierburi stele mici.
Oare-o fi un licurici?
Picătură de lumină
Strecurată în grădină!
Ciob de lună eşti tu oare
Sau vreun gând uitat pe-o floare?
Ziua toată, ce păcat,
Stai ascuns şi supărat!
Dar noi ştim că uneori
Luminezi până spre zori
Felinarul tău, se pare,
Are-n el un strop de soare!


ASAAAAAAAAAA...AM GASIT CARTEA.DACA VRETI SA COMANDATI, UITE DE AICI
http://www.cdpress.ro/shop.php?view=product&id=659

Cutiile de conserva



Incerc sa-i termin la Anis o noua fata de perina, cu personaje Disney de data aceasta. Am ales Micuta Sirena, intr-o prima faza, deci tot motive marine.Merge greu, ca la incepatori, dar nu ma las.
Intre timp am dat prin casa de niste cutii de conserve de rosii.Goale.Pentru ca la copilul meu ii place sa vada fete de copii, fie ele si desenate, i-am decorat cutiile de conserva.Mult a durat uscatul pentru ca aici a inceput sa ploua si e destula umiditate.Lucrul in sine nu mai mult de 2 ore...

vineri, 22 mai 2009

Avem pozeeeeeeeeeee




Intre drumuri la Ministerul de Externe, autentificari notariale si discutii cu niste...doamne de la Consulatul nostru din Rio, cusaturi in cruciulita si musacaua de cartofi la cuptor, am apucat sa facem ceva pozici dragutele.Cu unele participam la concursul de pe Despre Copii, acela cu ratusca din viata mea.Pana una-alta, punem si aici doua-trei poze!

duminică, 17 mai 2009

Pestisorii de pe perinita



De cand am venit in Brazilia am inceput s aprind gustul unor tehnici de artizanat care nu imi spuneau prea multe pana acum.Brodatul in cruciulita de exemplu.Nu mi-a placut niciodata, inca de pe timpul cand, la orele de lucru manual, trebuia sa fac semne de carte cu casute sau cu gaste...Aici insa, lucrurile s-au schimbat simtitor.Am descoperit cate lucruri dragute se pot face...Aici e perinita lui Anais brodata in cruciulita, cu motive marine

marți, 12 mai 2009

Povesti din Africa (I)



Unul dintre oamenii frumosi si dragi mie e Cristina.Nu ma intalnesc cu Cristina de multe ori si nu vorbim in fiecare zi dar asta nu a afectat in nici un fel prietenia noastra.
Acum doi ani Cristina a fost in Africa de Sud, intr-o misiune crestina...O parte din ce a cunoscut acolo, ce a vazut si ce lectii de viata i-a dat Dumnezeu, mi-a dat voie sa le public pe blog.Sunt povesti adevarate.Despre viata.Despre ce inseamna sa traiesti Sfanta Evanghelie in fiecare zi.Despre Iisus Hristos

Chrisna and Jappie sunt un exemplu de dragoste adevarata, devotament si credinta. Sunt onorata sa scriu despre ei. Povestea lor, una dintre cele mai extraordinare , mi-a ramas adanc in inima, impreuna cu ei amandoi. Sunt tineri, veseli si glumesc tot timpul, cu o ironie calda, atat cat sa stii ca te tachineaza din iubire. Casa lor a fost locul meu preferat la ferma din Cape Town si lor le simt lipsa cel mai mult .
Nu mi-e usor sa povestesc despre ei. Jappie este in scaunul cu rotile, de 16 ani, paralizat de la brau in jos. Chrisna este inalta si frumoasa, calda si vesela ca o zi de primavara. Cand am plecat, a desfacut bratele mult ca sa ma cuprinda cat mai bine si m-a strans intr-o imbratisare in care mi-a aratat ca nu glumeste. Pe Jappie l-am imbratisat in scaunul cu rotile, dorindu-mi sa-l pot lua cu mine . Mi-e tare dor de ei.
Dorinta mea cea mai mare la Cape Town a fost sa vad Capul Bunei Sperante. Toti stim despre Cape Town ca este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Mai frumos si mai scump si decat Monte Carlo . Parerea mea este ca nimic nu poate fi mult mai frumos decat Cape Town, pur si simplu nu are cum. Evident, locuri de atractie cu nemiluita, Table Mountain fiind atractia centrala. Dar pentru mine Capul Bunei Sperante, aflat de partea cealalata a muntelui era tot ce ma interesa. Cape Point, cum il numesc ei, este punctul cel mai sudic al continentului African, acolo unde cele doua oceane, Atlanticul cu Indianul , se intalnesc unul cu celalalt. Unul este mai verzui, altul mai albastru, unul mai agitat, altul mai linistit si vezi curenti de apa care se impletesc intr-o miscare unduita sub ape…. Ah! Balenele vin la suprafata sa respire si cat vezi cu ochii in 3 zari este ocean. In fapt Cape Point este o limba de uscat care patrunde adnac in ocean si daca te sui sus in farul de pe varful limbii vezi cel mai frumos loc din lume. Zona este de altfel o rezervatie naturala in care intri cu masina dupa ce platesti o taxa la intrare si apoi e treaba ta ce faci. Esti in climatul animalelor Africii si poti sa te astepti sa vezi cam orice.( nu din cele foarte periculoase) . Dar ceea ce vezi din abundenta sunt babuinii. Cand am plecat de acasa spre Cape Point am crezut ca "aveti grija la babuini" era o gluma si am ras. Apoi dintr-o data i-am vazut in mijlocul strazii, babuini adevarati, familii cu tata-mama-si-copiii, mergand natural printre oameni si masini. Daca ii ignori si iti vezi de treaba ei trec mai departe. Dar daca opresti masina si deschizi geamul, sar inauntru si nu ii mai poti da jos. Cauta mancare si nu se sfiesc sa faca franjuri tapiteria scaunelor daca nu gasesc nimic . Au colti ca de leu si nici nu e nevoie sa ii foloseasca, trebuie numai sa ti-i arate si le dai de buna voie tot. In rezervatia Cape Point sunt peste tot afise mari ca babuinii sunt periculosi si sa nu ii hranesti iar in restaurantul "Two Oceans" la intrare este un poster in care li se cere scuze clientilor pentru ceea ce babuinii le-au facut deja. Eu am fost permanent in al noualea cer cu babuinii in jurul meu. Sunt atat de vrajiti de orice mancare ca nu ii intereseaza nimic altceva. Am vazut unul cocotat sus pe capota unei masini si de acolo supraveghea orice perspectiva de mancare la orizont. O doamna din Germania isi cumparase o inghetata si incepuse sa o manance venind incet prin parcare. Babuinul a inceput sa mearga in parallel cu ea tot mai aproape, cu ochii pe inghetata. "Hash incolo" i-a zis femeia, preocupata sa nu isi piarda inghetata. Babuinul i-a aratat coltii si a marait. Femeia a aruncat inghetata si a fugit tipand. Babuinul a prins-o din zbor , s-a asezat in fund chiar acolo si s-a delectat. Imediat administratorii parcului au venit si l-au prins. Nici macar nu au facut vreun efort. Au pus numai niste paine in cusca si babuinul a intrat singur, dupa minime ezitari care au dovedit ca desi stia ca il iau de acolo, nu se poate abtine.
Cel care mi-a implinit dorinta de a vedea Capul Bunei Sperante,si m-a dus cu masina acolo cu tot efortul care il presupunea asta, a fost Jappie. Lidia si Dana au venit si ele. Pe drum am trecut prin multe locuri de super atractie, golfuri si plaje superbe , unde Jappie a oprit si ne-a lasat sa ne ducem sa ne bucuram de ocean, fara sa aibe nici cea mai mica posibilitate sa coboare si el din masina si fara macar odata sa isi piarda rabdarea sau veselia. Cand am ajuns la Cape Point,la capatul rezervatiei de unde incepea oceanul, a parcat masina si a spus ca ne putem urca in Far si sa stam …nelimitat. El nu poate vedea Capul Bunei Sperante fiindca nu poate urca pe munte. Tot ceea ce vede este parcarea. Dar tu? l-am intrebat cu tristete. Ah, eu o sa ma distrez de minune aici cu babuinii, a zis . Urcatul pe munte pana la Far, privelistea de sus, traseul ocolit la coborare pe inca un varf de munte, magazinele de suveniruri, pozele cu toate inscriptiile de Cape of Good Hope, etc. ne-au luat vreo 4 ore. Cand am revenit la masina, apasata de pretul pe care Jappie il platise ca noi sa putem sa vedem acea splendoare, el ne-a povestit povesti cu babuini si ne-a tachinat zicand "ati ratat toata distractia din parcare".
Pe drum spre casa l-am intrebat de cati ani sta in scaunul acela cu rotile. De la 24 de ani, mi-a spus. Acum are 41. Aproape jumatate din viata ai stat in scaunul asta, am zis. Da, jumatatea cea buna, mi-a zis zambind.
La 24 de ani Jappie era un tanar casanova, ce se straduia sa-l ignore pe Dumnezeu intr-o viata promiscua si centrata pe efemer. Dumnezeu il avertizase deja de 2 ori in moduri tot mai severe cand Jappie a vazut moartea cu ochii si a scapat totusi cu viata. De fiecare data auzea tare in mintea lui aceeasi intrebare : daca ai fi murit acum, unde ai fi mers? A inceput sa frecventeze biserica , cautand sa impace pe Dumnezeu, insa la modul superficial, ca pe o datorie religioasa si totodata o ocazie de socializare cu alti tineri. A inceput sa mearga an de an in taberele de tineri organizate de biserica. Dupa o vreme si-a dat seama ca aceste tabere sunt de fapt locuri de intalnire a fetelor cu baietii si nu au nimic de-a face cu Iisus Hristos. El insusi proceda asa. Un fel de revolta l-a cuprins in primul rand fata de el insusi cand a realizat dintr-o data cat e de ipocrit. In timpul unei rugaciuni comune in tabara, Jappie s-a rugat in gand ca, daca mai vine si anul urmator in aceasta tabara, sa aibe o relatie adevarata si autentica cu Dumnezeu.
La scurt timp dupa acea tabara , un tren s-a prabusit si rostogolit peste el, in timp ce era in tren. Cand a deschis ochii primul lucru pe care l-a vazut au fost doua picioare cu doi pantofi ca ai lui indreptate spre capul lui el si s-a gandit, hey, omul ala are pantofi ca ai mei. Apoi a realizat ca erau picioarele lui. Avea coloana rupta, coastele zdrobite, plamanii franjuri, nu mai avea picioare, nu mai respira si nu aveau cum sa il mai scoata de sub tren decat pe bucati. Si-a dat seama ca moare si a stiut ca va merge in iad. L-a implorat pe Dumnezeu sa ii mai dea o sansa. Si Dumnezeu l-a ascultat.
Dupa 6 luni in spital, Jappie s-a intors in biserica lui intr-un scaun cu rotile, dorind sa il slujeasca din tot sufletul pe Dumnezeu. Pacatele pe care obisnuia sa le faca, le lasase sub acel tren de sub care i-a acordat inca o sansa. La scurt timp biserica l-a repudiat, membrii fiind socati de curatenia iritanta in care traia Jappie de la accident. Confuz, nu a stiut incotro sa se indrepte si a inceput sa studieze Biblia. Apoi intr-o zi s-a intalnit cu o fosta colega care l-a invitat in locul unde mergea ea la studiu biblic. Acel loc din Cape Town era o biserica Kwasizabantu si din primul moment, Jappie a stiut: era locul unde trebuia sa fie.
Oamenii aceia predicau si traiau curatenia. Jappie venea din lume si dintr-o viata irosita in pacat si nu mai avea nici o dorinta in inima de a fi impreuna cu fete ca inainte, insa nu voia sa fie singur. Dupa un timp, l-a intrebat pe Domnul Iisus Hristos: poate cineva ca mine, intr-un scaun cu rotile, sa se casatoreasca? Raspunsul a fost DA. Jappie si-a vazut mai departe de drum, asteptand ca Dumnezeu sa ii arate momentul cand se va casatori. S-a rugat si a zis "Doamne, eu nu o sa incep acuma sa ma uit dupa femei si sa cantaresc. Daca trebuie sa ma casatoresc, Tu trebuie sa imi spui exact cu cine."
Cand Jappie a ajuns aici cu povestea l-am intrebat : totusi, nu te uitai mai lung in zilele alea dupa fetele din congregatie? Nu tresareai cand vedeai pe una sau alta gandindu-te "poate e ea"? Mi-a raspuns: nu! Am zis, come on, este uman sa se intample asa, fara sa vrei te gandesti cand vezi o fata cu potential de nevasta ca poate e ea, nu? Jappie mi-a explicat: "veneam dintr-o viata de pacat in care fusesem subjugat poftelor trupesti. Pana si gandul de a mai actiona dupa astfel de criterii imi era strain acum. Tot ce doream era sa fac voia lui Dmnezeu, si nici nu imi trecea prin cap sa ma uit la vreo fata si sa ma gandesc ah, ea arata bine, sper ca e ea." Am tacut , muta de admiratie si l-am ascultat mai departe. In ziua aceea, Dumnezeu i-a raspuns lui Jappie printr-un verset din Biblie : "din spatele tau cineva iti va spune ia-o la stanga, ia-o la dreapta". Peste cateva zile Jappie era intr-o masina pe locul din fata. In spatele lui se purta o conversatie despre cine era mai nimerit pentru o anume lucrare a bisericii. Deodata cineva a spus : Chrisna este persoana care trebuie! In inima lui, Jappie a stiut. Ajuns acasa, s-a rugat imediat. Impreuna cu duhovnicul lui spiritual, au batut la usa Chrisnei si Jappie a cerut-o de nevasta. I-au spus ce Dumnezeu ii aratase lui Jappie si au rugat-o sa se roage si sa dea un raspuns. Chrisna a dat raspunsul afirmativ in 4 zile. Nu stiu daca ma credeti, dar scriu si imi curg lacrimi pe tastatura. Sunt asa de frumosi amandoi si atat de minunati. S-au logodit la o luna de la raspunsul Chrisnei si dupa inca o luna a fost nunta. In ziua nuntii pentru prima data si-au dat mana. Jappie mi-a spus cum a simtit cand a atins-o prima data. It felt right, mi-a spus, un sentiment firesc si natural de parca erau de o viata impreuna. Va certati vreodata? l-am intrebat. Noi? s-a mirat el. Nu, niciodata. Mie pe Chrisna mi-a dat-o Dumnezeu. Intr-o zi voi sta in fata Lui si El ma va intreba : ti-am dat-o pe Chrisna, cum te-ai purtat cu ea?
As vrea ca toti oamenii sa se casatoreasca asa. Perechile, asa cum le-a aranjat Dumnezeu dinaintea vremurilor. Atunci nu ar mai exista nici un divort, nici un avort. Dumnezeu a ales cea mai buna pereche pentru fiecare, nefiind limitat nici de viitor, nici de trecut, nici de simtirile oamenilor. Ce poate fi mai sigur decat asta? Sa fiu impreuna cu acea persoana pe care Dzeu cu intelepciune si dragoste mi-a ales-o mie si nu am ales-o eu in bezna mintii si a simturilor mele? Cat de schimbatoare si trecatoare sunt simtirile mele, parerile mele, convingerile mele? Eu nu m-as baza pe ele ca sa iau o decizie pentru tot restul vietii. Si nu m-as casatori cu o persoana care a decis altfel decat ca Dumnezeu insusi i-a vorbit.
Cand am ajuns inapoi la Misiune de la Cape Point, era de mult intuneric. Jappie fusese captiv in masina mai bine de 10 ore. A oprit motorul si s-a rugat cu noi, multumind pentru ziua frumoasa . Apoi in timp ce fiecare din noi am tasnit afara din masina sa mergem spre casa, el a ramas acolo. L-am intrebat: Jappie, ce ai nevoie? El mi-a aratat in casa scaunul cu rotile , de care are nevoie ca sa poata iesi din masina. Chrisna era bolnava in pat cu raceala si nu ne-a auzit cand am venit. In casa era lumina si vedeam bine scaunul chiar in fata usii. M-am repezit sa i-l aduc. Aveam senzatia ca deja l-am si atins cand m-am izbit cu forta de un obstacol invizibil si am simtit cum zbor inapoi, pana am cazut in lata in iarba la vreo 4 metri distanta. In timp ca cadeam, am realizat ca usa casei era de fapt inchisa, insa foarte transparenta, eu nu am vazut-o. Nu am patit nimic, nici eu nici camera care imi fusese atarnata de gat si am auzit-o cum s-a izbit de beton. Doar o oarecare durere cand ma asez si cand me ridic de pe ceva tare. Am ras cu lacrimi, dar nu atat de faza in sine, cat de fata Chrisnei cand a deschis usa si s-a uitat in dreapta si in stanga sa vada daca se clatina casa. Acea expresie a omului care statea linistit in pat si deodata aude asa o izbitura in usa casei si naucit, nu vede nimica ( eu eram departe in iarba si era intuneric), imi aduce si acuma lacrimi de ras. Jappie a zis : Tu esti nr. 4. Du-te te bandajeaza si vino la cina … A doua zi Sigmund, mi-a povestit ca a patit exact la fel cu deosebirea ca el nu a cazut pe spate ci a scos usa cu totul din sina unde culiseaza.

Daca vreti sa stiti mai multe despre Africa, gasiti pe blogul Cristinei
www.whenGodcomesdown.blogspot.com


PS- In fotografiile de sus sunt Jappie in fata casei si Cristina in Cape Town

sâmbătă, 9 mai 2009

Gainile din bucatarie



Cum am spus, ne pregatim de venit pana in Romania.Am terminat deja comanda Ioanei - perina cu bufnite si doua brelocuri pentru cheile de masina (normal, bufnite - una verde alta albastra) si m-am gandit la ceva pentru mamica mea - porta prosop si perdeluta.Ma mai gandesc la o fata de masa si la acoperitorul de prajituri.

joi, 7 mai 2009

Reteta pentru portelan rece (I)

Dupa cum am promis, pun reteta de portelan rece (pentru 350 gr)

- l cana de amidon (eu folosesc amidon de porumb)

- 1 cana de lipici lichid(aici avem lipici special dar seamana mult cu aracetul)

- 1 bol de supa de vaselina lichida

- sucul de la 1/2 de lamaie sau otet

- 1 lingura de supa plina de crema de maini (fara silicon)

Intr-un vas de plastic, amesteca amidonul, aracetul si vaselina cu o spatula de plastic. Adauga apoi sucul de lamaie pana obtineti o pasta fina. Lasa la microunde la putere maxima pentru un minut, mestecand insa din 30 in 30 de secunde. Masa este buna pentru lucrat atunci cand deasupra are o pelicula uscata iar dedesupt este inca moale. Scoate-o din vasul de plastic, pune-o pe o suprafata data in prealabil cu unt sau cu ulei si las-o sa se raceasca.Apoi framanta masa pana se desface de pe maini. Pune-o apoi peste un prosop de bucatarie sa i se absoarba umiditatea si dupa cateva minute inveleste-o in folie de plastic.Se pastreaza la frigider intr-un recipient cu capac.
Mare atentie - cand vreti sa colorati masa, folositi vopsea in ulei (daca nu aveti vopsea speciala pentru portelan).Si aveti grija, dupa ce se usuca, de obicei, tonul culorii de e doua trei ori mai intens decat initial.
Cat de curand voi pune si alta reteta.Voi trebuie sa incercati sa vedeti care reteta vi se potriveste cel mai bine, care se adapteaza mai bine stilului vostru de lucru

miercuri, 6 mai 2009

Cele mai frumoase


Ieri, in timp ce ii faceam Ioanei brelocul in forma de bufnita, mi-am comandat o carte de la Polirom.Cele mai frumoase basme rusesti

luni, 4 mai 2009

Vine ,vine priiimavaraaaaaaa!!!!!



Ne pregatim de drum lung cu avionul.Daca o vrea Dumnezeu si totul va fii bine, luna viitoare ne gandim sa dam o fuga pana acasa, in Romania.Eu cu Anais, Vil mai are treaba pe aici.Si pentru ca drumul e lung, pana in Londra sau Madrid mai bine de 12 ore in avion, ne gandim ce putem face sa treaca timpul mai repede.
In plan am marionetele din Arca lui Noe, doua trei carti tip Cucu-Bau...Si tocmai ce am terminat o manusa de fetru cu floricele de primavara si cu cateva animalute insecte.Sunt prevazute cu scai, asa ca se pot prinde de manusa...Am facut un melc, o mamaruta, o albina si un fluture. Eventual mai fac o libelula...
Daca aveti sugestii sau sfaturi pentru drumuri luuungi, le astept cu mare mare drag

vineri, 1 mai 2009

Perinita cu bufnite


Dupa cum va spuneam intr-unul din post-urile trecute, am fost in vizita la prietena mea, Marines.
Marines are 65 de ani, picteaza, coase si, in general se ocupa de decoratiuni.E o femeie tare ingrijita ,anul trecut si-a pus implant la sani si ii place frumosul.
In sufragerie, pe o sofa de rattan (rattanul aici e destul de ieftin), o perina.Geniala.Din fetru.Handmade...