sâmbătă, 23 aprilie 2011

Hristos a inviat!!!!!!!



Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică - Ioan 3.16

duminică, 10 aprilie 2011

Nathalie - papusa pentru o printesa


Mi-a luat ceva timp dar am reusit sa o termin pe Nathalie.E un cadou special pentru o printesa...E papusa din carpe si, pentru ca mamica ei sa o poata agata la fereastra, m-am gandit sa ii fac si un leagan.Am cumparat betisoare de inghetata, le-am lipit, am agata sfoara din bumbac pur si i-am facut doua buchetele din flori de matase cu aplicatii de margelute roz...

miercuri, 16 martie 2011

Pulovarul lui Anais


Eeeei, in sfarsit am terminat pulovarul.Intre cateva drumuri Timisoara-Lenauheim, un drum Timisoara - Koln si Frankfurt - Florianopolis, am apucat sa invat impletiturile din tricot. Mi-a dat schema Mihaela si greeeu mi-a fost pana a intrat in automatism. Nu mai facusem niciodata pulovere, singura mea opera tricotata pana acum a fost un fular in tabla de sah pentru Vil...
Dupa ce am primit schema, m-am apucat de cautat materialul...Si pentru ca e un pulovar de iarna iar aici iernile nu sunt atat de friguroase ca acasa, m-am oprit la asta
http://kreativshop.ro/tricotat-crosetat/fire-pentru-tricotat-crosetat/fire-barka/fir-lan-1/fir-lana-cashmere-duminica-gorun
Mi-am comandat 5 sculuri, pentru Anais au intrat doar 3 asa ca mi-a mai ramas de o beretuta.Mi-am mai comandat ace de torsade, ceai de iasomie, nasturasi lucrati manual cu oite brodate de la o artizana de pe Etsy si rabdare...Cu schema Mihaelei in fata ochilor, am inceput.Si am lucrat, si am desfacut, si iar am lucrat...A iesit ce vedeti...Si deja ma gandesc la un sarafan

marți, 8 martie 2011

Super mega concursul Laurei

Un blog pe care il urmaresc cu mare placere si un concurs de exceptie va asteapta aici!
http://laurafrunza.com/2011/03/08/concurs-de-8-martie-2011/#comment-4448
Eu m-am inscris la categoria Domnisoara dar si celelalte categorii sunt tare interesante!

joi, 3 februarie 2011

Regulile mele


...Sunt o fire mai haotica si putintel colerica.Vesnic gaseam cate ceva de comentat, vesnic aveam cate un "dar..." d adaugat.Asa ca, de cativa ani incoace, m-am gandit ca e timpul sa ma autodisciplinez.Sa imi controlez emotiile, reactiile, vorbele, sa imi modelez caracterul.Nu e momentul sa ma intind la povesti, incerc sa imi sintetizez regulile in cateva fraze.Poate va vor ajuta
- Niciodata nu-mi ingadui sa ma plang de ceva.Nici macar de vremea de afara
- Niciodata sa nu ma imaginez in vreo alta imprejurare sau loc
- Niciodata sa nu-mi ompar soarta cu a altuia
- Niciodata sa nu-mi doresc ca ceva sa fi fost altfel
- Niciodata sa nu ma ingrijoreze ziua de maine - ea ii apartine lui Dumnezeu, nu noua
Eeeeee, toate bune si frumoase...Dar cand vine vorba de ultima regula, incep sa intampin mari dificultati...
Ne pregatim de plecare.In 16, cu ajutorul Domnului, ajungem in Brazilia.Dar pana la plecare, mai e...
O iubesc pe Scarlett O'Hara..."O sa ma gandesc maine la asta"

duminică, 9 ianuarie 2011

Despre tricotat...


De abia asteptam sa ajungem acasa, in Brazilia.Cu ajutorul Domnului, la sfarsitul lunii.Ne-am bucurat de fiecare minutel la cealalta casa, din Romania.De zapada, de Craciun, de Bibi si de Micu, de cadouri, de zambete, de prieteni, de toti cei dragi...Si am descoperit un om mega talentat care mi-a inspirat dragostea pentru tricotaje.Mihaela de la Baghete fermecate.O gasiti aici (http://www.baghetefermecate.blogspot.com/)...Astfel, am inceput si eu sa ma indeletnicesc cu de-ale tricotajului.I-am facut lui Vil un fular culoarea tabacului, din merinos cu par de camila.Minunat minunat!Lanita am cumparat-o de pe Kreativ shop de la Csilla si se lucreaza exceptional.Acum ma incumet sa ii fac si un fes, dupa care un tip de pelerina si un pulovar mai scurt pentru Anais...Ah, si masca lui Zorro, cum am putut s auit? (Blonda tocmai a facut o pasiune necontrolata pentru baiatul asta). Sper sa-mi iasa! Am descoperit la mami in biblioteca niste carti veeechi veeechi care te invata sa tricotezi.Cu astea si cu ajutorul Mihaelei, sper sa-i dau de cap cat de curand!
Si mai am o comanda de 5 papusele de care ma apuc de abia cand ajung acasa, sa am acces la materie prima!
Va pup tare si sa ne auzim cu bine!

vineri, 31 decembrie 2010

de An Nou


Un An Nou fericit va doresc!!Domnul Iisus Christos sa va binecuvinteze cu sanatate, cu rabdare, cu intelepciune, cu prosperitate...
La multi ani!!!

luni, 27 decembrie 2010

Cum mi-am petrecut Craciunul...


Mi-am dorit atat de mult sa vad zapada, sa fac oameni de zapada cu Anais, sa ne batem cu bulgari, sa facem prajituri si cozonaci cu Bibi, sa impodobim pomul cu Micu si sa cantam colinde...Ne-am dorit tare tare sa fie si tati cu noi, dar n-a fost sa fie, Dumnezeu stie mai bine de ce...Am primit cadouri, am cantat, ne-am rugat si i-am multumit lui Doamne-Doamne ca ne-a dat un Mantuitor...
In ajunul Craciunului ne-am organizat, eu cu Anais, un mini-spa acasa.Ne-am pus cateva picaturi din uleiul magic Nuxe Huile Prodigieuse pe degete si pe maini, ne-am pus manusi de plastic si am stat asa vreo 10 minute...Un adevarat balsam pentru cuticule si pentru unghii...Dupa care am facut un gommage...si din nou, uleiul magic.Iar Anais mi-a cerut un masaj (masaghi, mami, masaghi)...cu uleiul magic...Stiti deja, l-am pus in beauty case-ul meu.Cand se termina, sper sa-l gasesc si in Brazilia

marți, 30 noiembrie 2010

Uleiul perfect


De un timp incoace sunt mai procupata de gasirea unor produse cosmetice cat se poate de naturale...Am incercat, de-a lungul vremii, aproape toate marile firme de cosmetice, de la L'Oreal la Lancome si La Prairie.Nu m-am oprit la niciunul.
Acum insa, cred ca am gasit produsul care da dependenta si de abia astept sa il incerc.Se numeste Nuxe Huile Prodigieuse si l-am gasit pe blogul Mihaelei, adica aici - http://thingsbyms.blogspot.com/2010/11/giveaway-prodigieuse-special-pentru.html

EFICIENT PRIN NATURA
Huile Prodigieuse este un ulei uscat cu o formula unica ce imbina eficienta plantelor prin concentratia unica de 30% uleiuri si vitamina E , pentru a hrani , repara si infrumuseta fata , corpul si parul printrun singur gest .


BENEFICII PRETIOASE PENTRU TENUL TAU
Fata sunt corpul sunt moi si catifelate . Parul este suplu , lucios si plin de volum .


INGREDIENTELE ACTIVE
Acest ulei va ofera un cocktail unic de 6 Uleiuri pretioase extrase din plante ( Limba mielului , St,Jonhnswort , migdale dulci , camelia , nuci de padure , nuci de macadamia ) pentru o piele catifelata , un par matasos si un aspect imbunatatit al vergeturilor .

Este un ulei potrivit pentru toate tipurile de piele si par , indiferent de varsta ( de la 36 luni in sus ) .


Beauty TIPS
Amestecati o picatura de Huile Prodigieuse cu fondul de ten : acesta va aluneca lin pe fata dumneavoastra si va da un aspect impecabil .
Puneti cateva picaturi in palma si masati parul pentru a obtine un efect de par natural cat mai sanatos .
Turnati cateva picaturi de Huile Prodigieuse in baie pentru un moment Spa unic .


Ritualul meu de beauty
Amestec in palma cateva picaturi de Huile Prodigieuse cu crema de zi cu zi ... totul se multiplica , mai putin ridurile fine senzatia de ten obosit . Imi dau din abundenta cu Huile Prodigieuse pe picioare apoi le infasor in ciolofan de bucatarie si stau asa cat pot => picioare ca de bebelus ( ADIO picioare crapate si uscate ) . PUR SI SIMPLU ... IL ADOR . Este produsul meu esential din trusa de frumusete , fata , par , corp este potrivit pentru orice nevoie de beauty .... am sa il personalizez si am sa spun : HE PUTS A SMILE ON MY FACE ... veti vedea DE CE .

Doua papusi


Papusile se numesc Sara si Chloe si sunt comanda pentru o fetita mica mica din Suceava.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Revenireeeeeeeeeeeeeee




Nu am mai scris de mult, si s-au intamplat atatea!!
Suntem in Romania, de o luna, eu si Anais.E frumos tare acasa, dar mi-e dor tare de Vil si de plaja din capatul strazii.Ne intoarcem in Brazilia dupa Sarbatorile de iarna...
Am descoperit-o in Romania pe Mihaela, de la Baghete Fermecate, care ne-a facut niste minunatii, si mie si lui Anais.Vom pune poze cat de curand...Am apucat sa termin calendarul de Craciun pe care mi-l trimisese Alina anul trecut din America si am reusit, printre altele sa fac si ceva globuri...Mi-am incercat talentul cu unele piese de bijuterie, dar nu este marea mea pasiune.In fine, mi-am deschis un magazinas pe Breslo, se numeste Marquisa...Ma apuc de tricotat...
Offf, mi-a fost dor de voi
Pana una alta, va arat ce am reusit sa termin in toamna aceasta.
Va pup tare
(PS - pe Facebook sunt Narci Spudeit)

miercuri, 4 august 2010

Revin...

Aici e friiiig...si ploua tare...Asteptam sa vedem daca venim in Romania anul asta...
Nu am abandonat blogul, nu, nu doar ca lucrez la papusile Madalinei...si mi-am deschis magazin pe Breslo.De bijuterii...
Daca aveti vreo curiozitate, puteti intra aici sa-l vedeti
http://www.breslo.ro/Shop/marquisa

Domnul sa va binecuvinteze

vineri, 28 mai 2010

Crosetaj rusesc



Va spuneam cu ceva vreme in urma ca imi comand o bluzita de crosetaj rusesc.Ei bine bluzita a ajuns si este minunata!!!!Este crosetata de Patty de pe www.agulhasfashionblogspot.com

sâmbătă, 22 mai 2010

Examinează-ţi credinţa

de

John F. MacArtur

Credinţa este inima creştinismului nostru. Un mic test îţi voi da, care să te ajute să îţi examinezi credinţa. Cred că bisericile sunt pline cu oameni care au un fel de credinţă, care nu îi mântuieşte. Iacov o numeşte "credinţă moartă"; 2Corinteni 13:5 spune: "încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă." Vrei cu adevărat să fi sigur de credinţa ta că este reală şi privind la tine te întrebi: "Sunt eu cu adevărat creştin? Mi-am însuşit eu oare acest dar pe care îl dă Dumnezeu? Am crezut cu adevărat?" Ce anume din viaţa ta te ajută să discerni dacă credinţa ta este reală? Care sunt semnele?

Mai întâi haide să-ţi arăt câteva lucruri care nici nu confirmă, nici nu infirmă credinţa mântuitoare. Bine? Am să-ţi dau o listă de lucruri care nu dovedesc nimic. Poţi să fii creştin sau poţi să nu fii creştin şi totuşi să posezi aceste lucruri. Ele nu confirmă, nici nu infirmă credinţa mântuitoare, dar trebuie să le cunoşti pentru a nu fi înşelat.

LUCRURI CARE NU CONFIRMĂ, NICI NU INFIRMĂ CREDINŢA MÂNTUITOARE

1. Moralitate evidenţiată

La ce mă refer când spun aceasta? Ei bine, unii oameni sunt oameni buni. Unii sunt foarte religioşi, cum sunt mormonii care au o aparenţă foarte morală, sau catolicii, sau orice alt cult sau religie. Unii oameni sunt pur şi simplu oameni buni. Sunt cinstiţi, sunt demni de încredere în ceea ce fac, sunt recunoscători, sunt amabili şi au o moralitate exterioară, vizibilă - exact ceea ce, cu siguranţă, fariseii considerau atuul lor principal. Sunt oameni iubitori, unii chiar cu inima blândă. Dar despre a-L iubi şi sluji pe Dumnezeu nu ştiu şi nici nu simt nimic. Indiferent de ceea ce acea persoană face sau lasă nefăcut, nu Îl include pe Dumnezeu. Este cinstită în relaţia sa cu oricine exceptându-L pe Dumnezeu. Nu ar fura pe nimeni doar pe Dumnezeu. Este mulţumitoare şi loială cu toată lumea - nu şi cu Dumnezeu. Nu vorbeşte dispreţuitor sau plin de reproş cu nimeni, doar cu Dumnezeu. Este în relaţii bune cu toată lumea dar nu şi cu Dumnezeu. Seamănă foarte mult cu acel tânăr bogat care spune: "Toate aceste porunci le-am păzit încă din tinereţe; ce-mi lipseşte?" Aceasta este moralitate vizibilă, dar nu înseamnă în mod necesar mântuire. Oamenii pot să-şi "cureţe" comportamentul prin reformare, mai degrabă decât prin regenerare.

2. Cunoştinţă intelectuală

Un al doilea lucru, care nici nu dovedeşte, nici nu neagă credinţa adevărată, este cunoştinţa. Această cunoştinţă intelectuală nu este o dovadă a credinţei. Cunoştinţa adevărului este necesară pentru mântuire, iar moralitatea este o roadă a ei, dar niciuna nu echivalează cu mântuirea. Vezi, poţi să cunoşti totul despre Dumnezeu şi poţi să cunoşti totul despre Isus, cine a fost, că a venit în această lume, că a murit pe cruce, că a înviat şi că se va întoarce. Poţi chiar să cunoşti şi mai multe detalii din viaţa Lui. Poţi înţelege toate acestea şi, totuşi, să-I întorci spatele lui Cristos.

Autorul Epistolei către Evrei le scrie, în capitolul 6, celor care, ştiind toate aceste lucruri, L-au refuzat pe Cristos. În capitolul 10 el spune: "Dacă nu crezi în ceea ce ştii că este adevărat, calci în picioare Sângele lui Cristos." Sunt mulţi oameni care cunosc Scripturile şi care au cunoştinţe, dar sunt destinaţi Iadului! Niciodată nu vei fi mântuit fără cunoştinţă dar cunoştinţa nu te mântuieşte, neapărat.

3. Religiozitate

În al treilea rând este implicarea religioasă. Religiozitatea nu este o dovadă a adevăratei credinţe. După cum îi scria Pavel lui Timotei, 2Timotei 3:5, sunt oameni care au "o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea." O religie goală. Aminteşte-ţi de fecioarele din Matei 25, care aşteptau şi aşteptau venirea mirelui, care este Cristos. Au aşteptat şi au aşteptat, dar, în final, nu au putut intra cu mirele. Ele aveau de toate afară de uleiului pentru lampă. Ceea ce era cel mai important lipsea Uleiul este emblematic pentru viaţa cea nouă, pentru Duhul Sfânt care vine să locuiască în om. Ele nu erau regenerate. Erau religioase, dar nu născute din nou.. Poţi fi moral, poţi avea cunoştinţe, te poţi implica religios, fără să fie credinţă reală.

4. Slujire

În al patrulea rând, slujirea. Balaam era profet. Saul din Tars credea că Îl slujeşte pe Dumnezeu omorând creştini. Iuda era predicator şi a fost apostol. Aminteşte-ţi în Matei 7, Isus spunea: "Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ,,Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?" Atunci le voi spune curat: ,,Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege." Slujirea, activitatea, acestea nu sunt dovezi ale credinţei mântuitoare.

5. Conştienţa păcatului

Mulţi oameni nu se simt bine în ce priveşte păcatul. Ascultă-mă, lumea este plină de oameni care sunt hăituiţi de vina păcatului. Acum cincisprezece ani vorbeam despre oamenii care mergeau la psiholog, şi spuneam atunci - destul de adevărat, după cum s-a dovedit din teste - "majoritatea celor care merg la psiholog suferă de vină."

S-au scris cărţi despre acest lucru. Îmi amintesc că Clinica Menniger (sp.) a difuzat o cantitate enormă de materiale despre acest fapt al suferinţei din cauza vinei. Ei bine, psihologii lumii nu au avut nici un remediu pentru vină, pentru că singurul remediu este Evanghelia.

Ce s-a întâmplat, însă, în aceşti cincisprezece ani este că azi nu mai găseşti oameni care să se simtă vinovaţi, pentru că am născocit o psihologie nouă, care elimină vina. Am învăţat să dăm vina pe alţii. Iar noua terapie este să o facă pe acea persoană complet iresponsabilă pentru oricare ar fi vina pe care o simte în el şi să se elibereze de acea vină. Acest lucru se realizează făcând din mândrie, din împlinirea de sine, din preamărirea de sine, din gloria eului, din stima de sine cele mai mari virtuţi, toate acestea eliminând vina. Deci, am născocit o psihologie total neduhovnicească, nebiblică, necreştină, care a luat problema vinovăţiei şi a eliminat-o.

Ce se întâmplă acum în biserică este că, în loc ca predicatorul să predice "Eliberarea de vină a păcătoşilor", se aşteaptă de la el să predice respectul de sine unor oameni egocentrici. Întreaga atmosferă s-a schimbat, iar noi am deviat mesajul nostru, pentru că am îngăduit ca filosofiile zilei să creeze un nou fel de păcătos, care crede că nu simte vină. Cel mai important lucru pe care îl poţi predica unor păcătoşi este păcatul din viaţa lor şi legea lui Dumnezeu pe care au încălcat-o şi de iminenta judecată ce-i aşteaptă. Acest mesaj nu mai este, însă, popular, datorită acestei noi filosofii şi psihologii care, de mult , au eliminat vinovăţia.

Oamenii nu se mai simt vinovaţi, pentru că au învăţat că terapia le spune că pot să dea vina pe cineva care le-a făcut ceva. Şi nu contează cu cine vorbeşti, dacă ajungi cu el într-o situaţie de consiliere, în mod inevitabil îţi va spune: "Am fost abuzat! Sunt o victimă! Nu sunt responsabil de felul în care sunt!" În felul acesta păcătosul scapă de vina păcatului şi de o confruntare directă cu Evanghelia. Îmi plăceau mai mult păcătoşii care se simţeau vinovaţi, erau mult mai uşor de abordat.

Există, însă oameni care se simt vinovaţi din cauza păcatului. Felix a tremurat atunci când Pavel i-a predicat, dar a continuat să se închine idolilor săi. Duhul Sfânt convinge pe mulţi de păcat, neprihănire şi judecată, dar mulţi dintre cei convinşi nu răspund cu pocăinţă adevărată. Unii pot chiar să-şi mărturisească păcatul. Alţii pot chiar să renunţe la păcat, spunând: "Nu mai îmi place să trăiesc în acest fel, vreau să mă îndrept." Renunţă la calea lor, dar nu neapărat vin la credinţa mântuitoare. Aceasta este reformare nu regenerare. În nici o măsură, convingerea despre păcat nu este o dovadă concludentă a adevăratei credinţe. Crede-mă, şi demonii sunt convinşi de păcatul lor - de aceea tremură - dar nu sunt mântuiţi.

6. Siguranţa

Unii oameni spun: "Păi, trebuie că sunt creştin, mă simt că sunt creştin. Cred că sunt creştin." Gândeşte puţin! Dacă doar a gândi că eşti creştin te face să fii creştin, atunci nimeni nu ar putea fi înşelat. Nu-i aşa? Pentru că imediat ce te-ai gândit că eşti creştin ai şi devenit unul! Deci n-ai putea fi înşelat. Principala ţintă a înşelăciunilor lui Satan este să-i facă să se creadă creştini pe acei care nu sunt! Acesta-i scopul său. Mulţi oameni se simt siguri de mântuirea lor - dar nu sunt mântuiţi. Îţi spun că sunt milioane de mormoni, de martori ai lui Iehova sau adepţi ai Ştiinţei creştine care cred că sunt în drum spre ceruri! Ei bine, nu sunt! Oamenii spun: "Dumnezeu n-o să mă condamne. Simt lucrul acesta. Sunt sigur de asta. Sunt în regulă." Aceasta nu înseamnă nimic în mod necesar.

7. Un moment al deciziei

Aud oameni spunând: "Păi ştiu că sunt creştin pentru că îmi amintesc când am semnat fişa. Îmi amintesc când am spus o rugăciune. Îmi aduc aminte că am ieşit în faţă în biserică. Ştiu exact unde mă aflam." Am auzit pe mulţi spunând: "Îmi amintesc exact unde eram când am făcut lucrul acesta." Adevărat? Ascultă-mă, simplul fapt că îţi aminteşti un moment, nu înseamnă că acel moment reprezintă ceva. Nu înseamnă că acea decizie este validă. Mântuirea nimănui nu este validată de un moment din trecut. Mulţi au spus rugăciuni, au ieşit în faţă în biserică, au semnat adeziuni, au fost botezaţi, au intrat în camere de rugăciune, s-au alăturat unei biserici şi n-au avut niciodată o credinţă mântuitoare. Acestea sunt, deci, câteva dintre nondovezi. Ele nu dovedesc nimic. Întrebi atunci: "Ei bine, ce dovedeşte credinţa mântuitoare?" Am să-ţi dau repede o listă.

LUCRURI CARE DOVEDESC CREDINŢA MÂNTUITOARE

1. Dragostea pentru Dumnezeu

Asta era! Acum am atins inima problemei, pentru că Romani 8:7 spune: "Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu". Necreştinul îl ofensează pe Dumnezeu, se răzvrăteşte înăuntrul lui împotriva lui Dumnezeu, dar persoana regenerată este orientată spre a-L iubi pe Domnul cu toată inima, sufletul, mintea şi puterea sa. Desfătarea sa este măreţia Domnului, care este prima şi cea mai mare dintre iubirile unui suflet regenerat. Dumnezeu devine cea mai mare bucurie a lui. Pentru că veni vorba, este o mare diferenţă între dragostea pentru Dumnezeu şi acea atitudine egoistă care se concentrează doar asupra proprie-mi fericiri şi Îl priveşte pe Dumnezeu ca pe un mijloc de a o atinge, în loc ca eu să am ca scop să-L glorific pe El. De fapt, Isus a spus "Dacă vă iubiţi tatăl şi mama mai mult decât pe mine, nu sunteţi ucenicii mei" (Matei 10:37).

Îl iubeşti pe Dumnezeu? Iubeşti natura Lui, slava Lui, numele Lui, Împărăţia Lui, sfinţenia Lui? Iubeşti voia Lui? Suprema dragoste pentru Dumnezeu este o evidenţă decisivă a credinţei adevărate. Ţi-este inima înălţată atunci când Îi cânţi laude, pentru că Îl iubeşti?

2. Pocăinţa de păcat

O dragoste adevărată pentru Dumnezeu trebuie să implice şi ură faţă de păcat. Este un fapt evident. Cine nu pricepe acest lucru? Dacă iubesc pe cineva, presupui că dragostea mea înseamnă că eu doresc binele acelei persoane, nu-i aşa? Dacă ţi-aş spune "Îmi iubesc soţia, dar nu prea mă interesează ce i se întâmplă", ai pune la îndoială dragostea mea. Pentru că dragostea adevărată caută ce este mai bine pentru obiectul ei. Deci, dacă spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, înseamnă că trebuie să urăsc păcatul, pentru că păcatul Îl ofensează pe Dumnezeu. Păcatul aduce blasfemie lui Dumnezeu. Păcatul Îl blestemă pe Dumnezeu; caută Îl distrugă pe Dumnezeu, lucrarea Lui şi Împărăţia Lui. Păcatul L-a ucis pe Fiul Său. Şi dacă spun "Îl iubesc pe Dumnezeu, dar tolerez păcatul", atunci ai toate motivele să te îndoieşti de dragostea mea. Nu pot să-L iubesc pe Dumnezeu fără să urăsc ceea ce are ca scop să-L distrugă. Adevărata pocăinţă implică mărturisirea şi întoarcerea de la păcat. Ar trebui să fiu îndurerat din cauza păcatului meu. Ar trebui să mă întreb "Sunt eu, oare, profund convins de răutatea păcatului meu? Îl conştientizez eu la fel de rău şi de amar după cum este cu adevărat? Creşte convingerea mea despre păcat pe măsură ce înaintez în umblarea mea cu Cristos? Urăsc păcatul mai mult pentru că este o ofensă la adresa Dumnezeului meu pe care Îl iubesc, decât doar pentru că este devastator pentru sufletul meu? Mă îndurerează mai mult atunci când păcătuiesc decât când sunt în necaz? Cu alte cuvinte, ce mă îndurerează mai mult, păcatul meu sau nenorocirea mea? Cum îmi apar păcatele mele, multe? Frecvente? Agravate? Sunt eu mai mult îndurerat de păcatele mele, decât de ale altora? Acesta este semnul mântuirii. Adevărata credinţă, care mântuieşte Îl iubeşte pe Dumnezeu şi urăşte ceea ce Dumnezeu urăşte, adică păcatul.

3. Adevărata smerenie

Adevărata credinţă manifestă smerenie adevărată. Acest fapt este, în mod evident, subliniat în predica de pe munte. Cei săraci cu duhul; cei care sunt flămânzi şi însetaţi după neprihănire, acei care, ca şi în Matei 18, sunt precum copiii, smeriţi şi dependenţi; acei care se leapădă de sine şi îşi iau crucea ca să-L urmeze pe Cristos. Domnul îi primeşte pe acei care vin cu un duh frânt şi plin de pocăinţă. Iacov spunea "El dă har celor smeriţi." Trebuie să venim aşa cum a făcut-o fiul risipitor. Adu-ţi aminte ce a spus acesta în Luca 15, versetul 21,cred, "Tată, nu sunt vrednic să mă numeşti fiul tău." Nu există mândrie în aceste cuvinte. Nu există aroganţa acumulării religioase sau împlinirii spirituale, ci doar smerenie autentică.

4. Dedicare în a-L glorifica pe Dumnezeu

Adevărata credinţă, cea care aduce mântuirea, este dovedită şi de dorinţa de a-L glorifica pe Dumnezeu. Orice am face, fie că mâncăm sau bem, suntem profund preocupaţi de Gloria lui Dumnezeu. Facem ceea ce facem, pentru că vrem să-L glorificăm. O, bineînţeles, de multe ori eşuăm în a face aceste lucruri, dar viaţa noastră este îndreptată pe această direcţie de a-L iubi pe Dumnezeu, a urî păcatul, către smerenie adevărată şi lepădare de sine şi, cunoscându-ne nevrednicia, să fim în totalitate devotaţi Gloriei lui Dumnezeu.

5. Stăruinţa în rugăciune

Rugăciunea smerită, supusă şi plină de credinţă este un semn al mântuirii. Strigăm "Ava, Tată" pentru că Duhul Lui, care este în noi, ne îndeamnă să o facem.

Jonathan Edwards a ţinut odată o predică intitulată "Ipocriţii sunt deficienţi în slujba rugăciunii secrete" Ipocriţii se pot ruga public, pentru că ceea ce urmăresc ei este să îi impresioneze pe cei din jur, dar sunt deficienţi când este vorba de rugăciunea secretă.

Un credincios adevărat are o viaţă de rugăciune personală, privată, în care caută comuniunea cu Dumnezeu.

6. Dragoste fără egoism

Un alt semn al credinţei mântuitoare este dragostea neegoistă. Ioan spunea "Dacă nu-ţi iubeşti aproapele, pe fratele tău, care este în nevoie, cum să credem că dragostea lui Dumnezeu locuieşte în tine?" Iar în 1Ioan 3, el spune "Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu, iubeşti pe cei pe care El îi iubeşte. Şi Îl iubim pe El şi pe cei din jur ca răspuns la dragostea pe care El ne-a arătat-o." Ioan 13 spune "Prin aceasta va şti lumea că suntem ucenicii Lui, prin dragostea ce o avem unii pentru alţii."

7. Separarea de lume

Pavel le-a spus corintenilor că noi nu am primit duhul acestei lumi, ci Duhul care este de la Dumnezeu. Ioan enunţă acelaşi lucru astfel: "Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă cineva iubeşte lumea, dragostea Tatălui nu este în el." Un credincios adevărat este separat de lume. O spun din nou, noi eşuăm în aceste domenii, dar acestea sunt direcţia vieţii noastre. Nu suntem perfecţi. Nu am ajuns încă acolo, dar Îl iubim pe Dumnezeu şi vrem să Îl iubim mai mult. Urâm păcatul şi vrem să îl urâm mai mult. Avem o smerenie autentică şi o vrem amplificată. Suntem dedicaţi Gloriei lui Dumnezeu. Avem o viaţă de rugăciune privată. Avem pentru cei din jur o dragoste care vine de la Dumnezeu şi vrem să fim separaţi de lumea aceasta, de felul în care este guvernată.

8. Creştere spirituală

Dacă eşti creştin adevărat, înseamnă ca eşti în creştere. Asta înseamnă că devii din ce în ce mai mult ca şi Cristos. Viaţa se dezvoltă. Dacă eşti viu, vei creşte nu există altă alternativă. Te vei îmbunătăţi! Vei spori! Vei creşte, pentru că Cel care a început această lucrare, o va duce la bun sfârşit (Filipeni 1:6). Procesul va continua; va fi în mişcare. Duhul te va purta de la un nivel al slavei la următorul. Priveşte-ţi, deci, viaţa. Vezi creştere spirituală? Sesizezi scăderea frecvenţei păcatului şi mărirea standardului de neprihănire şi umblare cu Dumnezeu?

9. Ascultare

Viaţă de ascultare. "Toate mlădiţele în Mine vor aduce roadă." spune Isus în Ioan 15. În Efeseni 2:10, Pavel spune "Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru fapte bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele." Aceasta este ascultarea. Suntem mântuiţi pentru ascultarea credinţei. Priveşte la viaţa ta. Vezi toate aceste lucruri? Incluzând dragostea neegoistă, separarea de lume, creşterea spirituală şi ascultare? Dacă da, acestea sunt dovezi ale adevăratei credinţe mântuitoare.

luni, 17 mai 2010

Umerasul spiridus



Este un umeras reciclat pe care l-a realizat o doamna extrem de talentata.Daca aveti ceva stofa in casa un umeras de lemn sau de plastic umpic de imaginatie puteti sa-l realizati tare simplu mai ales pentru hainutele copiilor. Capul spiridusului puteti sa-l inlocuiti cu capul unei printese...Sau si mai bine puteti adapta si realiza un animal...Hehehe - arca lui Noe in dulapul vostru!

miercuri, 28 aprilie 2010

Zana papusilor - mobil




Aici ii spunem mobil. E un fel de fir decorat care poate fii agatat unde doriti. La perdeluta la lustra sau la dulapior.
Zana este o papusica de carpe micuta - nu are mai mult decat 15 cm.
Are broderie cu paiete pe corset margelute la gat medalion cu strass rochita din tul aripioare si...neaparat baghetuta magica...
Si m-am bucurat tare ca am si primit doua comenzi - de la Irina si de la Alina!

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Sonia - balerina in miniatura


E o comanda speciala pentru cineva drag drag. Si pentru ca vroia o papusica in miniatura sa o poata agata de perdeluta i-am facut o micuta balerina care se numeste Sonia. Are fustita din tule roz trandafirasi si coronita din margele. Bine-nu lipsesc poantele

duminică, 11 aprilie 2010

Inka - printesa zapezilor tarzii


Am terminat-o alaltaieri.In scurt timp voi scrie si povestea pe www.papusidepoveste.blogspot.com
O saptamana minunata sa aveti!

sâmbătă, 3 aprilie 2010

miercuri, 31 martie 2010

Principii de viata


1) Hotaraste-te ce îti doresti. Dar mai întâi consulta-L pe Dumnezeu. "Omul face multe planuri în inima lui, dar hotarârea Domnului, aceea se împlineste" (Proverbe 19:21).
2) Pune-ti gândurile pe hârtie. Faptul de a-ti scrie obiectivele pe hârtie îti da sentimentul permanentei, plus, îti da energie, "întelepciunea si chibzuinta.. vor fi viata sufletului tau". Obiectivele ezitante nu te vor duce acolo unde doresti sa mergi.
3) Stabileste-ti un termen limita. Fara un început si un sfârsit clar este usor sa ratacesti si sa nu ajungi nicaieri.
4) Fa-ti o lista cu lucrurile pe care trebuie sa le faci. Tine-o înaintea ochilor tai neîncetat; te ajuta sa-ti croiesti un drum.
5) Transforma-ti lista într-un plan. Vezi ce trebuie sa faci mai întâi si ce trebuie sa faci mai apoi. Un plan organizat este întotdeauna mai bun decât sa încerci sa faci totul în capul tau.
6) Actioneaza imediat. "Luati seama, deci, sa umblati cu bagare de seama, nu ca niste neîntelepti, ci ca niste întelepti. Rascumparati vremea" (Efeseni 5:15-16). Fa ceva! Un plan mediocru implementat, este mai bun decât unul bun care nu este implementat. 7) Fa ceva în fiecare zi care sa te duca înainte. Fa-ti un orar. De exemplu, citeste sistematic din Biblie, suna un anumit numar de clienti, angajeaza-te într-o activitate fizica pe o perioada data.
8) Stabileste-ti un obiectiv caruia doresti sa-ti dedici viata. Si stai cu privirea atintita asupra lui. " Invata-ne sa ne numaram bine zilele, ca sa capatam o inima înteleapta!" (Psalmul 90:12).