miercuri, 27 ianuarie 2010

Poveste cu papusi




Am gasit pe un blog care mi-a mers direct la suflet - http://dianadumitru.wordpress.com - acest post pe care l-am preluat in intregime.Parca e desprins din Tentatia inocentei a lui Pascal Bruckner. Pe mine m-a induiosat pana la lacrimi. Unde mai pui ca tocmai i-am cumparat lui Anais intreaga colectie de papusi Barbie Disney Princess.
Oricum, sper sa va placa povestirea.Pe mine m-a atins

Lumina artificiala, produsa de neoanele de pe tavan. Rafturi inalte si lungi, culoare la fel… Lumea se plimba ca in tara tuturor minunilor impingand carucioare mai goale sau mai pline. Fac provizii, isi alimenteaza poftele si nevoile…fizice… Isi asigura supravietuirea in marele oras. Hrana, haine, obiecte diverse – multe in plus, multe luate din lacomie, multe care vor fi suport pentru praf sau se vor strica in frigidere…in dulapuri…
Societate de consum. Consum de hrana. Nu consum de valori. Mereu avida. De un mai mult de care nu are nevoie neaparat. Sloganul ei? „ Las’ sa fie acolo…” Si uite asa, rafturile se umplu, si se golesc intr-un ciclu repetativ si nesfarsit. Pentru ca ce se vinde, se cumpara. Tot. Intotdeauna. De asta exista si supravietuiesc hipermarketuri ca acesta in care ne aflam acum…
Si printre rafturi cu dulciuri pe care copiii le golesc primii mereu, printre culoare pline de felurite conserve si borcane, mai departe de raionul cu lactate si inghetata (unde e frig mereu), putin mai incolo de fructe si legume, undeva pe langa rafturile cu rechizite…este raionul cu jucarii.
Jucarii complicate, care imita prea bine realitatea. Papusi Barbie cu trup lung si perfect, cu par matasos, cu zambet prietenos si ochi albastri. Pentru fetite. Fiecare dintre ele vine cu o garderoba anume, incat nici nu le mai trebuie hainute decupate si cusute stangaci de fetite cu imaginatie bogata. Fiecare are in cutie o casa sau o masina sau mobilier sau catel sau copil. Care micuta sa mai rascoleasca tot cosul cu jucarii si toata camera ca sa ii construiasca papusii o casuta din cartile din biblioteca, mobila din obiecte alese strategic ca sa fie masa sau scaun sau pat, desi ele sunt lucruri de decor sau vase din bucatarie? Care sa ii mai fure mamei tava de placinta din bucatarie ca sa faca din ea piscina pentru papusa, cand Barbie se poate cumpara cu jacuzzi? Care copilita sa puna papusile in cutia de pantofi si sa le impinga pe covor, cand papusa are acuma o decapotabila in miniatura? Care fetita cu codite sa mai faca rochite din batiste pe care sa le prinda la mijloc cu un elastec de par?
Nici nu le mai trebuie imaginatie. Decorul se poate cumpara. Scenariul vine in pachet.
Papusi sofisticate, scumpe pe masura…
Ursuleti din plus moi si rotofei. Calculatoare de jucarie. Trompete care canta singure. Masinute in miniatura, exact ca cele de pe strada. Batmani, Spidermani, Supermani, si tot felul de monstruleti care nu sunt deloc mai atragatori si mai simpatici decat papusile din stiuleti de porumb pe care le culegeam copil fiind. Si cele din carpe innodate si desenate cu pixul. Si cele din plastilina. Sau papusile din cartofi care aveau maini si picioare din crengute si mancau cu pofta din mancarica pe care le-o faceam din noroi si frunze de corcodus.
Ah, si ce frumoase si vesele erau papusile cusute caraghios din etamina si umplute cu alte carpe! Si aveau nasturel drept nasuc…si ochisori din bolduri colorate…si gurita cusuta cu rosu…Si par din ata de ghem de lana…Si nu costau bani, doar suflet si imaginatie si multa dragoste pentru joc.
Insa pe acest culoar din magazin, papusile zambind frumos de pe raft se tot duc acasa la copii rasfatati si ajung curand parasite in lada cu jucarii. Poate ca daca copiii ar fi mai atasati cu sufletul de ele, nu le-ar mai uita. Nu le-ar mai arunca. Dar cum sa te legi sufleteste de un lucru obtinut atat de usor, care nu te mai provoaca la joc dupa ce ti-a trecut incantarea?
Si totusi, papusile vin si se duc de pe rafturi…zi de zi.
Copiii care le cumpara sunt diferiti. Unii, prea micuti ca sa poata cere sau alege, le primesc de la parinti intamplator. Altii se aseaza in fata lor si le privesc lung si e de ajuns ca jucaria dorita sa ajunga in cosul de cumparaturi. Unii le iau pur si simplu de pe raft si le arunca in cos fara sa isi mai intrebe parintii. Altii se arunca in fund si urla cat pot ei de tare si plang pana se invinetesc si apoi, parintii, bunicii, doica… cedeaza si il multumesc pe tancul care mai avea putin si se sufoca de plans.
Mai sunt si copii cuminti care cu ochii curati si mari o roaga pe mami frumos-frumos sa le cumpere papusica sau masinuta aceea si promit ca or sa fie cuminti. Acestia nu le obtin de fiecare data, dar stiu sa mearga mai departe tacuti, chiar daca ofteaza uitandu-se in urma.
Papusile ii stiu pe toti. Pe unii ii vad zilnic. Pe altii de sarbatori sau rar. Cel mai tare se bucura cand vine un copil cuminte sa le cumpere. Pentru ca cei prea mici sau cei obraznici si prost-crescuti sunt periculosi. Din cauza acestora, papusile stiu prea bine ca vor sfarsi mutilate, rupte, abandonate, aruncate la gunoi… Din pacate, aceasta categorie de copii obtine intotdeauna ceea ce isi doreste. Ci nu pentru ca merita, de multe ori, ci pentru a fi redusi la tacere. Ce urat… Sa ti se dea ceea ce doresti, nu pentru ca il meriti, ci pentru ca mama ta isi doreste sa taci odata si sa incetezi cu circul. Urat…Rusinos…
- Uof! Inca unul din asta?!?zise Spiderman.
- Sper ca nu ma ia pe mine!se vaita Rambo.
- O, nu! Parca la mine se uita! Zise Soldatelul din Irak.
- Sper ca la tine! Spuse si Batman.
„ Mami, mami, vreau un Robocop!”
- He he! Am scapat! Se bucura Superman, papusa.
- Vaiii, nuuuu! Fura ultimele cuvinte ale lui Robocop.
Cat de curajos ar fi fost el, tot nu ar fi facut fata unui baietel de 6 ani care ii va smulge mainile intr-o zi.
Si celelalte papusi pentru baieti se bucurara ca fusesera norocoase de data asta.
Pe raftul de deasupra erau papusile pentru fetite.
Ele intalneau mai rar fetite care sa le lase fara maini sau fara picioare. Cel mai adesea fetitele le tundeau, le schimbau pieptanatura, le machiau cu carioci…sau le aruncau pur si simplu intr-un colt cand se plictiseau de ele si vroiau alta noua.
Se zvonea printre ele ca cea mai batrana dintre papusile care supravietuisera avea 2 ani si era a unei fetite de 7 ani care o iubea mult.
Si Barbie, si Little Mermaid, si Cinderella, si Jasmine si Cindy vroiau sa ajunga intr-o zi ca papusa cea veche, Oana. Papusa asta era una clasica, disproportionata, cu gene din plastic, nu desenate, si era facuta in Romania. Ce o fi avut ea special de nu sfarsise ca toate celelalte, care fusesera papusi straine, de rasa nobila? Poate pentru ca ea era mai robusta…
- Mamica mea?
- Da, puiut.
- Mamica mea, ma lasi sa ma duc pana acolo sa ma uit la papusele?
- Da, sigur, puiut. Numai sa nu te pierzi. Sa vii dupa mine. Sunt la raionul de papetarie, da?
- Bine, mami. Promit ca vin.
Si un baietel frumusel cu ochii mari si galesi si cu gurita ca o bomboana de fragute se apropie fuga-fuga de raftul papusilor. Se aseza in fata lor si le privi fix, pe rand, ducandu-si degetelul la gurita, ca si cum s-ar gandi…
Papusile incepura sa forfoteasca:
- Iar a venit asta mic.
- Da, ce-o vrea de fapt?
- Ce e cu el? Zise o papusa noua.
- Pai, el vine cam de doua ori pe saptamana si se uita fix la noi. Niciodata nu ne cumpara, dar nici nu ii cere mamei lui. E ciudat…
- Atunci, ce vrea?
- Eu cred ca parintii lui nu au bani sa ii cumpere si saracutul isi doreste mult.
- Mi-e si mila de el…
Langa baietel veni un domn.
- Ce faci, micutule? Vrei o papusa si nu ajungi la ea? Pe care o vrei? Ca te ajut eu…
Baietelul isi intoarse privirea zambind catre domnul amabil
- Nu vreau o papusa, dar multumesc.
- Dar atunci? Ti-o alegi pe cea despre care o sa-i scrii Mosului?
- He he, nici asta. Mosul o sa-mi aduca deja ce mi-am dorit…
- Pai ce ti-ai dorit de stii asa de sigur ca o sa primesti?
- O surioara, zambi plin de bucurie copilasul.
- Da? Foarte frumos. Si eu am o fetita. Pai si atunci? Ce faci aici privind papusile? Imi spui?
- Da…Eu ma uit cum sunt facute aceste papusi. Parul, ochii lor, gura…corpul…
- Vrei sa le desenezi?
- Nuuuu….
- Dar?…
- Ii fac surioarei mele o papusica, care sa fie mai frumoasa decat toate acestea la un loc.
- Vai, ce frumos din partea ta! Si spune-mi…din ce o faci tu?
- Dintr-un cearsaf pe care mi l-a dat mamica mea…Si il cos…Si ii pun ochi…Si ii desenez gura…Si ii pun par din ata…si hainute!
- Stii tu sa faci toate astea?
- Da! Zise sigur pe el micutul.
- Cine te-a invatat?
- Mamica mea m-a invatat sa cos si sa decupez…Mai departe, ma descurc…singur…
- Da? Esti un baiat descurcaret atunci. Cati ani ai?
- 5 ani si 2 luni.
- Sa cresti mare! Mamica ta e norocoasa ca te are!
- Si eu sunt norocos ca o am pe ea. Si pe tati meu!
- Mihaita! Hai, mami, sa mergem! Aparu in capatul culoarului o tanara cu ochii la fel ca baietelul si cu o burtica rotunjoara.
- Acum, mamico! Viiin! La revedere! Ii spuse el domnului.
- La revedere…Mihaita!
Ramanand singur la raion, barbatul privi papusile si stramband din nas se intoarse si pleca fara sa aleaga una.
Papusile, ascultand discutia ramasesera mute de uimire.
- Ce-as fi vrut sa fiu si eu zamislita cu atata dragoste si apoi daruita din inima…zise Barbie pe schiuri.
- Si eu…si sa fiu unica, facuta altfel de mainile creatoare…Nu in serii de mii de papusi identice mie…Cred ca as fi prins viata ca Pinocchio…zise Ariel.
- Ce frumos trebuie sa fie…isi imagina Cindy.
- Ia uite, le intrerupse Cinderella. Vine o fetita.
- Nu, nu, nuuuuuuuuuu…NUUUUUUUU! O vreau pe Barbie din castel!! ACUUUUUUUUUUMMM! Ia-mi-o! Ia-mi-o!
- Cristina, ridica-te de pe jos! Mai, copile, te murdaresti! Termina ca nu iti iau nicio papusa! Ai o groaza acasa! Nici nu mai stii de ele!
- Nuuuuuuuuu! Vreau Barbie din castel! Acuummm! Tipa de se cutremura intreg magazinul si apoi incepu sa planga sughitand si inrosindu-se.
Mama ei, disperata, incerca sa o calmeze amenintand-o ca nu ii va mai lua dulciuri o saptamana. Dar nu avu nici cel mai mic efect. Asa ca se apropie de raftul cu papusi si o lua pe Barbie din castel si o puse in cos. Ca printr-o minune, fetita se ridica si rase ca si cum nici nu ar fi plans pana atunci. Doar i se facuse moftul…
Si va creste crezand ca daca te pui in fund si bati din picioare, totul se obtine simplu, ca asa vrea ea.
Pe cand baietelul frumos, Mihaita, stie deja de pe acum ca daca vrei sa obtii ceva pretios, trebuie sa pui suflet si sa muncesti pentru acel ceva. Si ca sa te bucuri de el si mai tare, cheia e sa il imparti cu cineva drag sau chiar sa il daruiesti.
Daca toti copiii ar creste asa frumos, oare lumea asta nu ar fi mai plina de oameni buni, cu suflet?

joi, 14 ianuarie 2010

Cadou simplu


In 21 ianuarie este ziua unei prietene de aici.Maria Ines face 67 de ani. Anul trecut si-a facut lifting si si-a implantat silicoane, isi cumpara haine din Buenos Aires - sunt mai accesibile ca pret, are perdelute in casa lucrate manual toate, picteaza minunat si ia, saptamanal, ore de tango...Eh...
Ma gandeam sa-i fac un cadou, hand made, pe care sa il termin repede si care sa nu-mi solicite prea mult proaspetele mele talente in ale crosetatului si tricotatului. Si pentru ca aici in ianuarie se termina vara iar iarna temperaturile ajung si pana la 2-3 grade, m-am gandit la acest guler-fular

miercuri, 13 ianuarie 2010

Tristete...



Am avut o discutie azi dimineata cu o prietena, din Timisoara...Si printre altele am enuntat ca vreau sa invat sa crosetez.Mi-a raspuns ca am un comportament tipic de femeie care nu-si gaseste locul.Si...get a real job!!Ca am prea multa valoare sa stau acasa sa crosetez.Am ramas perplex timp de cateva secunde pentru ca nu ma asteptam la agresivitate.Poate ca n-a fost agresivitate dar asa am perceput-o.In plus ma simt tare bine in pielea mea...
Si pana la urma, cei care stau acasa si croseteaza nu au valoare?Valoarea sta in numarul orelor lucrate la birou, in numele functiei detinute si in banutii care intra in cont? Sau valoarea sta in caracterul si frumusetea interioara a unui om, indiferent de locul de munca? In Biblie spune ca Domnul nu se uita la ce se uita omul...
Acum, stau si ma intreb, artizanatul este doar un hobby, nu poate fii considerat a real job???Real job e doar acela in care mergi la servici , la birou adica, un timp determinat din zi, in fiecare 10 ale lunii iei avansul si in 23 salariul?

marți, 12 ianuarie 2010

Obiective...


Ce imi doresc pentru 2010...Imi doresc sa fim sanatosi si toti cei dragi sa-mi fie sanatosi, imi doresc sa ma rog mai mult lui Dumnezeu, sa ascult mai mult, sa vorbesc mai putin si sa invat sa-mi stapanesc limba...imi mai doresc un copil...imi doresc sa scapam de ceva datorii...
Artizanal vorbind, pana la sfarsitul anului vreau sa invat sa fac crosetaj rusesc si sa fac papusi cu tehnica japoneza.Adica acest gen de papusi...
Pana una alta, ma apuc sa-i fac lui vil o arafatka pentru iarna.Un fel de batic lung care se poate purta si pe cap si in jurul gatului, cam cum purta Iaser Arafat daca va mai amintiti...

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Crosetaje rusesti




Aseara, in timp ce Vil framanta paine si Anais dormea linistita in patutul ei, vorbeam cu Alina pe mess.Alina de la www.viatainculorivesele.blogspot.com.Si, nu stiu de ce, Alina mi-a aratat niste reviste pe care le vinde o tipa din Ukraina...Mi-a stricat seara, m-as fii apucat pe loc sa invat sa crosetez...Pentru mine par decupate dintr-o prezentare Oscar de la Renta, cel putin...Niste bijuterii.

duminică, 3 ianuarie 2010

In tendinte




Eu nu stiu sa crosetez si nici sa tricotez.Dar imi plac tare mult toate lucrusoarele facute de mana...Cum zice sotul meu, tot ce e realizat manual e un produs exclusivist.
Ieri si alaltaieri, cat timp dormea Anais, m-am uitat pe www.style.com sa vad tendintele rtw pentru 2010. Spre marea mea placere am regasit reinterpretarea rochitelor de zana, cu muuuulte volanase si trandafiri din matase la Valentino, multe piese crosetate - sacouri, fuste, bluze, detalii la pantofi, posete - la Oscar de la Renta, Chanel si Doce&Gabbana...Asa ca mi-am comandat la www.feiticeiradasagulhas.blogspot.com/ trei piese, cate una in fiecare luna, pana vine toamna si la noi...Si cand vine toamna aici parca vad ca ne pregatim de mers in Romania, la caldura...Voi incepe cu pelerina aceea mov, dar parca mi-as face una culoarea untului...Inca nu m-am decis asupra culorii, poate ma ajutati voi cu ceva sugestii.

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Un nou inceput


S-a innoit anul...Sa va dea Domnul un an bun, sa fiti sanatosi si voi si cei dragi voua, sa aveti liniste in suflet si multa credinta.
Cel care a spus: "Amanarea este hotul timpului" a avut dreptate. Continuam sa amanam lucrurile, promitandu-ne noua insine ca le vom face mai bine. Fi cinstit, cate hotarari de anul trecut ai respectat? Anul acesta fa altfel. Fa ca telurile tale sa fie INTELEPTE. Cu alte cuvinte, fa ca ele sa fie:
Specifice: Trezeste-te mai devreme pentru a citi Scriprura si roaga-te inainte de a merge la serviciu. Fa-ti timp pentru familie. Fa exercitii, mananca sanatos. Ingrijeste-te de trupul tau; el este Templul lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:19-20). Moderate: abordarea mai multor proiecte in acelasi timp iti dilueaza atentia si este mai greu sa te tii de ele. Cand incepi prea multe, termini prea putine. Incepe cu lucrurile marunte si cladeste pe masura ce ai cate un succes. Realizabile: nu incerca sa inghiti un elefant dintr-o muscatura. Inainteaza prin pasi marunti. Pavel a spus: "fac un singur lucru" (Filipeni 3:13). Discuta in termenii lucrurilor pe care le vei face, nu al lucrurilor pe care nu le vei face. De pilda, in loc sa spui: "Nu vreau sa fiu prea cricic", spune "astazi voi cauta ceva bun in fiecare persoana pe care o intalnesc" (Filipeni 4:8). Masurabile: nu poti gestiona ceea ce nu poti masura. Daca poti sa-ti inregistrezi programul (sau lipsa lui!) vei deveni responsabil, vei vedea cat de departe ai ajuns si la ce mai ai de lucrat. Posibile intr-un anumit timp: revizuieste-ti scopurile saptamanal (sau zilnic daca iti este greu). Astfel vei depista problemele din vreme si le vei putea schimba directia daca este nevoie. Biblia spune: "Pune-ti pe inima aceste lucruri, indeletniceste-te in totul cu ele, pentru ca inaintarea ta sa fie vazuta de toti" (1 Timotei 4:15). Ia-ti inima-n dinti, da-te jos de pe canapea si pune in aplicare.